Un pic de biografie şi câte ceva despre Cultura Penisului...

joi, 18 decembrie 2008

Mă preocupă de ceva vreme diferenţa frapantă de mentalitate pe care o întâlnesc între românul neaoş, comun, şi cultura yoghină care deja s-a înrădăcinat în anumite medii datorită influenţei şcolii lui Grieg.

Spre norocul meu, am crescut, m-am format într-o perioadă istorică „tulbure”... ieşirea din comunism ! Concepţiile mele despre viatză şi lume au cunoscut o influenţă covârşitoare datorată viziunii yoghine promovate de Grieg.

Dar nu asta vreau să spun... vreau doar să ajung la o concluzie... văd lumea diferit de ceilalţi în materie de sexualitate... începând cu percepţia sexului propriu...

Mi-am început târziu viatza sexuală... cea adevărată, nu fanteziile adolescentine, flirturile nevinovate şi masturbarea... fie ea şi cu prietena... J

Penisul a fost în adolescenţă un focar de nelinişti, de pulsiuni abisale, o forţă nestăvilită, tiranică, ce porunceşte şi îngenunchiază raţiunea, voinţa, principiile...

Dulcea beţie a apropierii femeii, zvâcnetul disperat al nădragilor, presiunea impetuoasă, irezistibilă asupra şliţului, pulsaţia grăbită a dorinţei... epoca în care orice femeie frumoasă avea aura unei potenţiale perechi, vremurile când pluteam îmbătat de feminitatea ce se perinda pe sub ochii mei vrăjiţi, când ochii mi se aprindeau la apropierea FEMEII, urechile îmi ardeau, şi o durere surdă, dulce, mă copleşea, mă încălzea, mă arunca în cele mai nebuneşti situaţii, mă împingea la cele mai necugetate fapte...

Minunata libertate sexuală a adolescenţei mele... idealuri înalte, cuplul deschis, transfigurator, iubirile ce se aprindeau dintr-un zâmbet, dintr-o privire ! Erau oare iubiri, sau doar pasiuni ?! Oricum ar fi fost, au fost vii, autentice, traite cu intensitate maximă... nu le-am uitat pe nici una ! Şi când le evoc, chipuri dragi îmi răsar de sub vălul memoriei, zâmbindu-mi din trecut...

Percepeam atunci penisul ca pe un mic tiran capricios, ce avea darul de a schimba situaţii şi conjuncturi pentru a-şi trăi extazul... Mă identificam cu el în actul amoros, înfrângeam oprelişti, prejudecăţi, bucuram, ofeream plăcere, linişteam, cuceream, fascinam...

Duceam cu el o luptă a spiritului cu materia, a voinţei încleştată cu pasiunea... controlul ejaculării, deziderat absolut şi obsedant... extazul de dincolo de extaz.... dovada adevăratei virilităţi, certitudinea liniştitoare a bărbăţiei confirmate de respectul de sine în faţa FEMEII.

Apoi, după relativa cucerire a unui labil şi inconstant control, a încrederii în sine datorate mai mult experienţei şi preconizării unui „stil” de abordare eficientă a femeilor, au început să apară adevăratele obstacole: gelozia, egosimul şi prostia.

Cât de puţin ştim să ne punem în pielea, în sufletul Celuilalt ! Am învăţat astfel ce înseamnă pierderea, SUFERINŢA.

Am trăit pentru prima dată sentimentul pierderii iremediabile, a sufletului sfâşiat. Am trecut peste... am trăit mai departe, marcat, schimbat iremediabil... am înţeles profunzimea suferinţei pricinuite femeilor din viatza mea, de egoismul meu... şi am început să evit o bună perioadă de timp să mă mai apropii de alte femei, pentru a nu le provoca inerenta suferinţă a rupturii, a sfârşitului... vedeam pretutindeni semnele sfârşitului, ale dezamăgirii, ale suferinţei...

Apoi, am început să înţeleg şi să accept... Ba chiar am început să testez limitele femeilor din viatza mea, într-un imbold de a dezamorsa bomba ce sfărâmă zidurile sufletului, de a fisura aceste ziduri înainte ca ele să cadă sub povara suferinţei... nu am reuşit... am mai învăţat un adevăr crud... nu poţi schimba cu adevărat pe nimeni în adevărata lui natură... nu poţi „salva” pe nimeni... numai individul poate face acest lucru, din proprie voinţă şi prin Graţia lui Dumnezeu. De aceea am încetat să mai impun condiţii, reguli... în ce le priveşte. Am păstrat doar un minim de cerinţe, în chestiunile ce au directă legătură cu mine.

Am înţeles în timp şi secrete despre care nu se vobeşte nicăieri. Spre exemplu, am înţeles că Obiectul este NUMELE şi numele este OBIECTUL. Am înţeles că un obiect poate purta mai multe denumiri, diferenţiate de pespectiva (viziunea) asupra lui. Folosirea Numelui conferă Puterea asupra Obiectului. Folosirea numai a unei părţi din multele nume ale Obiectului, duce doar la o putere parţială asupra Obiectului.

Să luăm spre exemplu Penisul: cuvântul „penis” desemnează „organul sexual masculin” altă noţiune „civilizată”, a aceluiaşi Obiect. Trăim cu povara păcatului originar din Biblie, a sentimentului vinovăţiei, al ruşinii faţă de propriul sex... aşa suntem educaţi de mici... „nu pune mâna acolo, că e ruşine...”. La yoga, am învăţat să îi spunem „lingam”, termen cu care hinduşii desemnează simbolul falic al principiului cosmic masculin. „Penis”, „organ sexual masculin”, „lingam”, reprezintă partea „civilizată”, „transfiguratoare” a Obiectului... uneori, iubiţii, plini de imaginaţie, caută alte nume pentru Obiect... Prima mea iubită îi spunea „băieţelul”, altele îi spun „cocoşel”, etc.

Dar mai există o „faţă” a lui, de care de obicei fugim... partea aşa-zis „vulgară”, „obscenă”, „perversă”, „murdară”, „josnică” a Obiectului... Ce ziceţi de PULĂ !? V-am şocat !? Dar hai să analizăm mai profund fenomenul... ce anume şochează la cuvântul „pulă” ?! În fond, desemnează acelaşi Obiect, iar denumirea în acest fel nu schimbă cu nimic calitatea/caracteristicile Obiectului... SAU LE SCHIMBĂ ?! Primul sentiment e de ruşine, la auzul acestui cuvânt... e normal... condiţionarea dată de „buna creştere”... totuşi, încercaţi să vă imaginaţi, să vizualizaţi ce imagine vă evocă cuvântul "penis", în raport cu „Pula”. Vă spun eu: „pula” e mai mare, mai puternică, mai obraznică, mai lipsită de inhibiţii... e vie... are o forţă, o viaţă a ei, proprie, pe lângă care cea a „penisului” este vădit mai mică...

Deci, descoperim că evităm să folosim, să evocăm un „nume” care corespunde unei imagini mai pline de forţă a Obiectului... Cunoscând aceste lucruri, atent să nu cad în vulgaritate, care este opusul transfigurării... am recunoscut forţa PULII, mi-am însuşit-o ! cum putem împlini acest paradox ? Având simultan viziunea ambelor aspecte, care formează o imagine completă a Obiectului, cucerim toate sensurile acestuia, tot potenţialul său... Aşa am înţeles beneficiile dar şi pericolele aşa-zisului „limbaj obscen/vulgar”. Aşa am cucerit Puterea Lingam-ului/Pulii !

Vremea a trecut... destinele ce s-au intersectat cu drumul meu în viatză au cunoscut traiectorii de multe ori ciudate... mai mult decât orice, Viaţa schimbă oamenii... tot mai des revin la imagini, la amintirile imortalizate în fotografii... ce curios... de multe ori, aceste fotografii supravieţuiesc existenţei noastre fizice... jumătate din oamenii pe care îi am în poze, au plecat din această lume...

În prezent, datorită vârstei, datorită epuizării (prin ejaculare) a unei părţi a potenţialului sexual (contrar opiniei comune, se pare că potenţialul sexual – reprezentat fizic de sperma la bărbat, nu se reface la infinit... deci se diminuează în timp) constat că a dispărut acel freamăt, acea „viatză” proprie a penisului. Nu mai „dictează” cu putere decât arareori... caut infuzii de „viaţă”, de putere în lumea plantelor afrodisiace... ce miracol să retrăieşti, cu experienţa de acum, puterea, Viaţa şi „sălbăticia” din adolescenţă... mulţi bărbaţi maturi au şi uitat acea stare de a avea un penis „viu”, animat parcă de o viaţă proprie... ce minunat este să te simţi din nou viu, plin de acea tainică fierbinţeală a pasiunii...

Să nu se înţeleagă că sunt vre-un impotent ! Nu ! Slavă Domnului, nu am probleme cu erecţia, controlez relativ bine (deşi nu sunt perfect continent nici acum...), sunt apreciat pentru asta ca un bărbat viril, dornic să facă dragoste des (aproape la fiecare 2 zile)... dar a retrăi prospeţimea, pasiunea şi forţa vibrantă din adolescenţă... iată un vis uitat de prea mulţi bărbaţi... Unii uită din nepăsare, alţii din plictiseală. Iar unii nici măcar nu îşi pun problema, nu îşi mai amintesc.

Aici revin la ideea cheie a acestui monolog: noi, românii, nu avem o cultură a penisului (în ciuda bancurilor cu B(P)ulă)...

Unii percep preocuparea mea pentru penis ca pe o obsesie... de ce să te preocupi atâta, dacă totul e Ok şi funcţionează bine !? De ce atâta efort cu vacuum developerul, cu extenderul, cu masajele şi afrodisiacele ?! Răspunsul real nu este cel enunţat în mod comun, aşa-zisa obsesie a afirmării imaginii de „bărbat” în faţa celorlalţi „bărbaţi”, (se ştie că bărbăţia se măsoară în virilitatea (mărimea şi puterea) penisului !). NU ! Nu concurez cu nimeni, mă simt bine în pielea mea, nu trag cu ochiul la pişoar, în WC-ul public, la prohabul vecinului... J

Răspunsul este unul singur: PENTRU A NE SIMŢI PENISUL VIU !!! Asta trebuie să nu piardă din vedere orice bărbat adevărat. Penisul este probabil singura parte a corpului cu care ne identificăm cel mai des... sau poate nu chiar foarte des... unii, dar cu toţii, măcar atunci când facem dragoste... sau sex, sau ce o face fiecare... Ca orice muşchi (deşi nu este un muşchi), pe care nu îl exersezi, se atrofiază cu vârsta. Ca orice muşchi, prin exerciţiu sistematic, creşte în mărime şi forţă. Dacă tânjeşti să te simţi „viu”, o faci pentru tine... pentru că pentru noi bărbaţii, atunci când penisul „moare” (fie când ejaculăm, fie la andropauză), moare o parte esenţială din noi, cu care ne identificăm în cel mai profund mod.

Am cunoscut mulţi bărbaţi care, atunci când au ajuns la andropauză, şi-au pierdut pofta de viatză, au început să se ofilească, să decadă... iar fără dorinţa de a trăi, moartea bate la uşă...

Nu ştiu ce altă concluzie s-ar mai impune... tot ce sper este ca tu, cititorule, să nu îmi judeci prea aspru fracheţea şi stilul direct. Un proverb spunea că „Adevărul le foloseşte celor care îl ascultă, dar le face rău celor care îl spun…”